Dragi colegi ziaristi

Posted on 17 Octombrie, 2012

0



Cu iluzia ca o parte a presei din Romania este asa cum spune despre ea insasi: moderna, democratica, cinstita si capabila de serioasa reconsiderare a oricarei greseli.

Dragi colegi ziaristi,

Pentru ca mai multi ani de zile informatiile despre mine si sotia mea, Marina Popovici, vehiculate de presa – e drept, DOAR o parte a ei – despre dosarul instrumentat politic “Trofeul Calitatii”, au fost false, sau mai bland: inconstient mincinoase si superficiale si am facut ENORMA GRESEALA sa nu reactionez public,

ACUM, vazand la Realitatea TV saptamna trecuta relatarea intoxicata de neadevaruri despre relatia Forum Invest si a mea cu Nouriel Roubini – vezi Doamne, “Profetul Crizei – inselat in Romania” clarific … sau, mai corect, incerc sa demontez neadevarurile.

“Profetul Crizei” NU a fost inselat in Romania in anul 2010.

Forum Invest NU are sa plateasca “60.000 euro”.

Bogdan Popovici nu este condamnat sapte ani in “Trofeul Calitatii”.

Nouriel Roubini – un excelent economist, “Profetul Crizei”, a fost invitat in anul 2010 si din nou in 2011 ca speaker principal alaturi de cel putin alti 25 de speakeri, de fiecare data de catre Forum Invest, una dintre mai multele companii unde eram proprietar, la evenimentul Forum Invest FINANCE, ca sa ne clarifice in ce directie se indreapta economia sud-est europeana si Romania, in particular, in contextul crizei economice globale.

Se urmarea prin prezenta lui Nouriel Roubini atragerea atentiei comunitatii de business internationale care il urmareste pe “Profet” cu atentie asupra potentialului de investitie in Romania si Europa de sud-est si, datorita uriasei acoperiri mediatice internationale, promovarea imaginii pozitive a Romaniei (altfel, dupa cum stim toti, Romania avand o imagine internationala destul de sifonata). Pe scurt Forum Invest FINANCE incerca sa contribuie la contrabalansarea severei contractii economice.

Si in anul 2010, si in anul 2011, Nouriel Roubini, pentru prezenta si speech-urile sale, a fost platit, de fiecare data, de catre Forum Invest, cu multe zeci de mii de euro. Plus transport international – bilet de avion business  class transoceanic. Plus cazare de lux – apartament in hotel de cinci stele in Romania. Plus costuri de transport cu limuzina de lux cu sofer. Plus asistent decontat de la New York la Bucuresti. tur-retur.

In final, mult mai mult decat “60.000 de euro”.

Dupa marele succes din 2010, Nouriel Roubini a revenit in Romania la Forum Invest FINANCE si in anul 2011 si a performat exceptional, din nou. S-a intalnit cu presedintele Traian Basescu, explicandu-i cum va evolua criza economica mondiala si cum va afecta regiunea din care face parte Romania, s-a intalnit cu coducatori din importantele institutii ale statului roman. A fost foarte multumit de relatia cu Forum Invest, dovada ca s-a rentors, la cel mai important si serios organizator de evenimente economice din Europa de sud-est (asa spun Lech Walensa, Joseph Stiglitz, Gerhard Schroder, Ion Iliescu, Emil Constantinescu, Traian Basescu, Mugur Isarescu, Adrian Nastase, Nouriel Roubini sau Cherie Blair si Sheika Lubna a Emiratelor Arabe Unite). Colega mea Gianina Negreanu a coordonat impecabil echipele mari care au organizat atat Forum Invest FINANCE din 2010 si 2011 cat si prezentele foarte intense ale lui Nouriel Roubini in Bucuresti. Colega mea Simona Dinu a coordonat la nivel international uriasa relatie cu toata media lumii prilejuita de vizitele lui Roubini la cele 2 forumuri.

Nici o inselaciune, doar un efort urias sa se construiasca si in Romania evenimente economice de anvergura, cu efect pozitiv asupra dezvoltarii NOASTRE, a tuturor romanilor.

Nouriel Roubini a fost platit, conform contractelor si cu mult timp inainte de data de desfasurare a forumurilor din 2010 si 2011. Pentru ca a fost platit si a fost multumit in 2010 a revenit in 2011.

Nici un fel de neintelegere si nici o inselaciune.

S-a discutat si perspectiva revenirii lui ca speaker in toamna anului 2012 la conferinta internationala organizata de Forum Invest la Abu Dhabi in Emiratele Arabe Unite, despre perspectiva de dezvoltare a businessului cu Europa de sud-est, in particular despre avantajele Romaniei.

In 2010 si 2011 Forum Invest avea cateva sute de incasari si plati pe luna prin departamentul de contabilitate, organizand un eveniment economic international foarte mare aproape lunar – in folosul dezvoltarii businessului si investitiilor in Romania si promovand FOARTE ACTIV imaginea Romaniei in lume.

Nouriel Roubini era parte a unei companii cu peste 200 de angajati (peste 100 de cercetatori ai economiei lumii) – Nouriel Roubini Global Economics si toate incasarile, platile si contractele treceau prin departamentul lor de contabilitate.

In anul 2011 Nouriel Roubini Global Economics a “cochetat” cu falimentul propriu.

Falimentul companiilor este in SUA o activitate economica banala, normala, anual disparand sute de colosi, chiar din TOP 500 al business-ului American.

Dintr-o eroare de negociere si calcul intre compartimentul de contabilitate Nouriel Roubini Global Economics si compartimentul de contabilitate al lui Forum Invest a ramas din anul 2010 in discutie  si clarificare o suma de 10.000 euro.

Este vorba de 10.000 euro si NU de “60.000 euro”, suma ramasa in negociere intre cele doua companii, mult sub 10% fata de cat Forum Invest a platit in total pentru prestatia lui Nouriel Roubinini, si de fapt o relatie de afaceri absolut banala, ce urma sa se stinga la Forumul de la Abu Dhabi.

De ce oare ne sinucidem noi romanii anuland efectele pozitive ale unor ani de munca cu stiri superificiale si neverificate care amplifica o imagine NEADEVARATA de tara de hoti?

In acelasi timp se instrumenta cel mai Odios si Aberant dosar politic din Romania ultimilor 20 de ani, Trofeul Calitatii, un dosar de care Ceausescu si Stalin ar fi fost mandri.

Un dosar fabricat in care judecatorii au scris clar ca NU exista probe dar au dat condamnari.

Un dosar fabricat in care mie si sotiei mele NU ni s-au aprobat nici un martor in aparare.

Un dosar fabricat grosolan in care dupa metodele fasciste folosite cu succes in al Doilea Razboi Mondial s-au adus 972 de martori in acuzare care NU AU PRODUS NICI O PROBA.

Un dosar fabricat INCREDIBIL in care 17 controale consecutive au constatat de fiecare data PREJUDICIU ZERO.

Un dosar fabricat FEROCE si plin de URA in care ziaristii Dan Suciu – purtator de cuvant al Guvernului Mihai Razvan Ungureanu – Felicia Iordache, prezentator Romania TV, Dan Apostol, director The Money Channel, si multi altii, moderatori si participanti la Trofeul Calitatii, NU au fost acceptati ca martori pentru ca se risca demontarea dosarului politic.

Am fost condamnat in acest dosar politic construit ca sa ascunda gaurile din justitia romana, la sase ani de inchisoare, iar sotia mea, care nu a cunoscut DELOC pe nici unul dintre ceilalti “actori” din dosar, n-a participat DELOC si n-a avut nici o legatura cu Trofeul Calitatii DAR … era sotia mea si TREBUIA pedepsita pentru acest lucru. A fost condamnata la cinci ani inchisoare.

Nimeni nu a fost condamnat la sapte ani in acest dosar, asa cum a sustinut reportajul “Realitatea TV”.

Am fost condamnati atat de mult complet NEVIONOVATI pentru ca asa se justifica condamnarea cu orice pret a lui Adrian Nastase; recunoasterea NEVINOVATIEI noastre il “scapa” pe Adrian Nastase.

Imaginea Romaniei in lume era falsificata ca pe vremea lui Ceausescu “vanzandu-se” capul fostului prim-ministru ca sa acopere faptul ca nu s-a facut nimic pentru justitia romaneasca, banii din justitie fiind “topiti” in autostrazi sau energie… consumate, deci inexistente.

In acelasi timp, Nouriel Roubini Global Economics a pornit un program international de recuperare de creante datorita activitatii de restructurare financiara in care era implicat. Deh, criza!

O firma de avocatura din Romania a fost automat apelata sa recupereze cei 10.000 euro in discutie si a incercat sa-si faca CEVA imagine si notorietate comunicand “drama” public.

O parte a presei, avida de sange, senzational si rating, s-a napustit asupra “informatiei”. A umflat-o, a modificat-o, a scos-o din context si a reusit stirea cel putin stranie, exact pe dos decat realitatea, spunand ca “profetul crizei a fost inselat in Romania”.

S-a amplificat neadevarat imaginea “tara de hoti”.

Din “Castelul” unde incerc sa rezist minciunii, castel numit Penitenciarul Rahova, unde stau complet NEVINOVAT si unde am hotarat sa ma simt si NEOSANDIT, afland aberatiile inutile pe care le indura sotia mea, Marina Popovici, la Penitenciarul Targsor – frig feroce, mai multe femei dormind in acelas pat – i s-a intamplat si ei – lipsa oricarui program de ocupare a timpului pentru femeile cu pregatire PREA SUPERIOARA (ea are doua facultati si jumatate studiate in Romania si numeroase cursuri in strainatate) va rog, dragi colegi ziaristi, care ati participat si moderat forumurile organizate de Forum Invest sau ati fost colegi in cei 17 ani cand am “nascut” peste 20 de titluri media impreuna, sa permiteti adevarului sa scoata capul AZI si NU peste 25 de ani.

Dragi colegi: Emil Hurezeanu, Mihai Tatulici, Cornel Nistorescu, Robert Turcescu, Razvan Dumitrescu, Radu Soviani, Florin Negrutiu, Dan Apostol, Dan Suciu, Bogdan Chirieac, Sorin Burtea, Felicia Iordache, Diana Marcu, Marian Sultanoiu, Catalin Popa, Dan Andronic, Adrian Cioroianu, Sorin Rosca Stanescu, si inca alte cateva sute de aparatori obligatorii ai democratiei  adevarate, va rog sa aveti un pic de rabdare, ca sa nu stam in inchisoare complet degeaba, si sa restabiliti adevarul public.

Chiar daca Traian Basescu, dornic sa-i demonstreze fostului sau vecin de scara de bloc Adrian Nastase ca el, presedintele vremelnic in functie, este mai puternic, mai cultivat, mai smecher, mai feroce si mai bogat decat orice roman, este inca la putere si sfasie Romania cu pasiune si fara mila, pretinzand ca-i face bine, o curata si-i face lobby catre o dreapta europeana si catre un stat American care, ciudat, par sa nu observe ca discuta cu un discipol silitor al lui Nicolae Ceausescu: te mint pana te strivesc.

Citeste si da-o mai departe.

VA URMA

Vezi si:  http://www.trofeul-calitatii.ro

Anunțuri
Posted in: Uncategorized