Îmbrățișarea modernizării

Posted on 14 Iunie, 2013

0


(Preluat de corectnews.com, cotidianul.ro, luju.ro)

 

Timp de un an câteva mii de deținuți, asistați uneori de familiile lor, au urmărit situația mea și a soției mele Marina. Cu o atenție, un interes și o căldură peste așteptări. Surprinzător pentru noi!

Ne-au transmis mereu concluziile lor limpezi: că suntem condamnați politic în dosarul politic „Trofeul Calității”. Condamnați fără nici o probă! Sacrificați în familie la comandă pentru că n-am vrut să-l „dăm” pe Adrian Năstase. Ca să justifice condamnarea fără probe a fostului premier.

Toți oamenii cu care am intrat în contact în ultimul an, nu numai deținuți, și-au exprimat indignarea, revolta față de ferocitatea inutilă a condamnării Marinei. Un om fără nici o legătură cu organizarea „Trofeului Calității”.

Oamenii s-au cutremurat în fața dezinvolturii fără scrupule, unii au numit-o criminală, cu care judecătorii Ionuț Matei, Ioana Bogdan, Cristina Rotaru și Livia Stanciu, abuzând de puterea trecătoare a funcției lor au încercat să zdrobească o familie normală. Doar ca să-și treacă în orgoliul personal condamnarea fără probe a unui prim-ministru, după cum au recunoscut ONEST (?) în motivare.

Deținuții – pușcăriașii – hoții au observat că Marina și eu ne-am întâlnit de două ori într-un an. Ceilalți 40000 de deținuți din România pot să-și vadă familiile săptămânal. Pot teoretic, pentru că practic nu prea mai au familii. Nouă ni s-a refuzat dreptul legal – din lipsă de fonduri – la întâlnirea penală lunară – cu geam separator.

Pușcăriașii – amărâții – hoții și-au dat seama că ei trăiesc înghesuiți ca animalele, într-o sărăcie de neimaginat, într-o supraaglomerare de lagăr african. Că dacă s-ar fi implementat la timp noul cod de procedură penală vreo douăzeci de mii NU ar mai fi intrat în închisori – locuri de detenție – pușcării – mititica – bulău.

Ei spun că aproape douăzeci de mii de oameni NU ar mai fi fost pușcăriași!

Că amânarea introducerii codului de procedură penală a avut scop politic! Cei care au avut puterea între 2008-2012 puteau să-i condamne discreționar la adăpostul codului vechi pe adversarii lor politici. Că multe pedepse sunt demonstrativ mai mari decât normal ca să impresioneze Bruxelles-ul! Să pară că luptă împotriva unei corupții de fațadă. Cei câțiva procurori și judecători folosiți pentru așa ceva NU răspund legal față de nici un fel de abuz pe care îl comit.

Văzând că se îmbunătățește Constituția câteva zeci de deținuți – pușcăriași – săraci – hoți – deștepți mi-au propus să comunic o soluție pe care ei o cred salvatoare – eficientă. Rog tribunalul opiniei publice să-și spună părerea.

„Să știi că mata’ și cu doamna matale sunteți ascunși la pușcărie ca să aibă motiv să-i ia gâtul lui Năstase. Să le spui la barosanii de unde vii să știe și ei adevărul că lui Băsescu i-a fost frică de Năstase și l-a vrut ascuns. Și-a făcut planul că dacă-l dă pe Năstase nu mai vede poporul și ăia de afară ce șmecherii face el cu gagica lui. Și pe aia o ascunsese în spatele la un papagal umflat. Sanchi, cică-i bărba-su!

Uite cum ar trebui să fie ca să nu fie rău ca Să trăim bine! Mata’ divorțezi de doamna că tot nu o să vă lase ăștia să vă vedeți sau să ieșiți de aici. Te însori la moment în pușcărie cu un băiat tânăr, bun, care-ți face tot ce ai nevoie. Te-ncălzește, te-ngrijește. Băiatu’ se cere cu mata’ în pat, dormiți amândoi, că sunteți familie. Se eliberează și un pat, patul lui din pușcărie.

Cere și doamna să se mărite cu o fată bună din Târgșor și se mută amândouă într-un pat. Se mai eliberează un pat, patu’ ăleia tinere.

Adică două paturi sunt libere și mata ești familie homosexuală proaspătă și doamna familie lesbiană nouă. Nu mai trebuie să vă dea nici 48 h legale libere – permisie – afară pentru noii căsătoriți în pușcărie. Le petreceți acolo în pat că aveți 80 de centimetri lățime pentru amândoi, pe săturate.

Și noi ăștialalți 40000 de distruși facem la fel. Jumate suntem degeaba aici și nu ne mai lasă ăștia să ieșim că nu au curaj să recunoască. Toți barosanii din Rahova și din toate pușcăriile din țară divorțăm în acte de familiile de afară. Oricum ne-au lăsat femeile că nu ne vine rândul la conjugală decât pe hârtie la trei luni și pe bune o dată la patru cinci luni sau niciodată. Ne însurăm puscăriașii-ntre noi, care cum poate.

Da’ cel mai important, ne mutăm în familie câte doi în patul de o persoană. Adică ne facem homosexuali cu acte toți. Femeile pușcăriașe fac la fel. Se mută și ele câte două în pat. E mai igienic. Și mai curat. Acuma sunt și ele lesbiene adevărate cu acte.

Asta-i foarte economic, se eliberează 20000 de paturi. Nu-i nevoie nici de grațiere și trăim fără fonduri că în familie de doi împarți altfel mâncarea. Te miști mai puțin că-i patul strâmt și consumi puțin. Trăiești ca puiul la crescătorie. E ca lumea.

Să știi matale că acum vine plesneala, să vezi ce ne iubește Constituția și ne dorește la Bruxelles! Și trăim bine. I-auzi! Noi ăștia 40000 nu mai ieșim de la bulău, că acum e casă de familii și cu doua zeci de mii de paturi libere pot ăia afară să curețe România definitiv. Arestează în avans tot ce mișcă, încă 40000, care pică, nu contează că nu sunt atâția răufăcători. Le ia și copiii, să stârpească răul la rădăcină. Nu-i mai judecă lung, că e pierdere de vreme.

Și face România spălată – curată – țuț. Mor toate țările alealalte de necaz, ne băgăm și la Cartea Recordurilor și rămănem la măreție veșnică. Și noi fericiți acilea pentru până la sfârșit. Ei, ce zici, crezi că acceptă barosanii să bage-n Constituție modernizarea asta?”

M-au lăsat pe gânduri, dar cu speranțe. Mi-am imaginat, cum zic ei „pe Hăineala aia de la CSM” coordonând gânditorii Bogdan Ficeac, Cornel Ivanciuc sau analiștii Dan Tapalagă, Dan Turturică, Grigore Cartianu chiar și pe iluminatul Ion Cristoiu susținând propunerea pentru Cartea Recordurilor la multe categorii. Eradicând corupția pentru totdeauna, curățând România de ultimile rele rămase, formând noi familii moderne și stăpânind strălucirea de cristal a unei societăți perfecte în cea mai modernă Uniune Europeană posibilă.

Pentru procurorii penali, judecătorii penali si avocații penali rămași fără obiectul muncii după implementarea aceasta îndrăzneață am întrevăzut o idee de inspirație americană. Toți să fie angajați, evident pe salarii duble (obținute din economiile de la procesele care nu se mai fac) la penitenciare – închisori – pușcării – bulău – mititica – locuri de deținere. În funcții de consilieri matrimoniali pentru noile familii tinere înființate acolo.

Mă legăn privind printre gene cu admirație la imaginea pe care pușcărișii mi-au sugerat-o în care judecătoarea Livia Stanciu vrând să dea un exemplu de modernitate pentu societate îmbrățișează lesbianismul – fiind parte bărbătească desigur, după spasmul feței, iar judecatorul Ionuț Matei devine homosexual – parte feminină desigur, după tensiunea invidioasă cu care chinuia femeile în sala de judecată. Amândoi și-ar putea găsi între cei 80000 de pușcăriași mulți parteneri pe care-i cunosc și cu care ar putea experimenta senzații noi.

Dragă opinie publică susții această variantă de modernizare a Constituției? Să trăim bine?

CEDO a stabilit că în România în penitenciare există 19000 de locuri de 4mp ( 2 mp pentru pat şi 2 mp pentru om)

Anunțuri
Posted in: Uncategorized