Sărăcia, țara și rușinea

Posted on 4 octombrie, 2013

0


doiÎn luna iulie, Marina scria unor prieteni scrisoarea de mai jos. Încurcați, neștiind cum să reacționeze, la fel cu tot restul poporului român, prietenii dădeau din umeri. Comentau: „Ai dreptate Marina, este criminal modul în care ai fost dusă în procesul monstruos „Trofeul Calității” și apoi la închisoare. Dar ce putem face dacă așa este justiția din țara asta?”
Organizatorii direcți ai „Trofeului Calității”, Beatrice Bălan, Gianina Negranu, Isabella Hurezan și alții care au câștigat bani buni din această organizare sunt „afară” și-și scuipă probabil zilnic în sân pentru norocul de a fi scăpat din această uriașă mascaradă. Ei sunt „afară”, „liberi” pe bună dreptate, așa cum ar fi trebuit să fim și noi. Din fericire pentru ei numele lor nu putea fi folosit ca pretext pentru târârea într-un proces interminabil și condamnarea fără NICI O PROBĂ a lui Adrian Năstase.
Marina Popovici și Bogdan Popovici au putut fi folosiți și au fost condamnați TOT FĂRĂ NICI O PROBĂ, au fost sacrificați și transformați în victime politice pe altarul luptei Băsescu-Năstase.
Sinistru este cum noi, Marina în primul rând, stăm în umezeala betoanelor reci ale unor închisori românești, neeuropene, uitate în rugina comunistă, supraaglomerate inutil, dar monstruos, fără nici o eficiență a pedepsei și reeducării. Închisori care eutanasiază societatea românească. Între timp, țara geme buimăcită de sărăcie, ploi, cutremure și… lipsă de investiții străine. Dar cu demonstrații de balet politic.
Am muncit cu entuziasm șaptesprezece ani în câteva zeci de țări ale lumii ca să demonstrez că România merită atenție și parteneri străini, că merită investiții străine cu prisosință.
Recunoscându-mi public activitatea privată, unică în Europa de Sud Est ca dimensiune și eficiență economică în atragerea de investiții străine în România și zonă, Băsescu Traian a orchestrat în spatele scenei publice „executarea” lui Adrian Năstase și sacrificarea monstruoasă a mea și, INIMAGINABIL, a soției mele.
Nu a contat ADEVĂRUL, președintele atât de contestat și vremelnic al România a intrat cu bocancii în justiție, strivind nevinovați, ca să-și atingă scopurile dictatoriale și să ascundă cu circ uriașele greșeli administrative. În mioritica noastră țară noi stăm în închisoare, COMPLET NEVINOVAȚI dar EXECUTAȚI, timp în care, reminescență comunistă sau sud-americană de dictator, baciul constănțean Băsescu Traian ține lecții interminabile despre marile sale merite în… sărăcirea țării. Și la apus de soare… vrea să ne omoare (?). Prin înfometare.
Marina cu amărăciune se întreabă:

Ce facem cu rușinea?

„Gândește-te ce poți face tu pentru țară, nu ce poate face țara pentru tine” spunea odată un mare conducător. Ei bine, ce am făcut noi, familia noastră, pentru țară până acum și ce putem face de aici înainte?
Pentru țara noastră ne-am folosit cunoștințele și puterea, am muncit 12 ore pe zi și am creat produse de elită. Ne-am împărțit câștigurile cu ea, plătind impozite. Am creat locuri de muncă. Am instruit oameni, făcând în așa fel încât toată învățătura pe care am fost capabili să o acumulăm și să o îmbogățim cu creativitatea noastră, să o sădim în alții și să o multiplicăm. Am educat instituții, am inaugurat și deschis drumuri noi și întâmplări nemaîntâmplate aici. Ne-am lăudat țara și am vorbit și altora despre ea, de-a lungul și de-a latul lumii. Neobosiți am atras atenția altora asupra României noastre plină de oportunități și frumusețe, împotriva tuturor prejudecăților. Am creat unelte pentru oameni. Am creat spații. Am construit case frumoase și am plantat copaci și grădini. Am dat țării doi copii zdraveni și instruiți. 
Am făcut mult, am făcut puțin?
O țară poate să-ți facă multe și să nu reușească să te supere prea tare. Poate să nu-ți dea servicii medicale bune, poate să nu-ți ofere infrastructură, sau să nu-ți satisfacă nevoia de cultură și civilizație, poate chiar să nu-ți ofere un sentiment de securitate prea mare. 
Toate astea s-au întâmplat deja și totuși ne-am întors mereu aici. 
Doar că țara asta ne-a dat în final ceva la care nu ne așteptăm. Uitâmdu-mă astăzi în jurul meu înțeleg că țara noastră ne-a dat, la apogeul vieții, dispreț și rușine. 
Mai mult, rușinea s-a întins și pe obrazul mamei care, la 80 de ani, trebuie să se explice cu privire la copiii ei în cazul în care este întrebată. 
Această înțelegere mă îngheață, pentru că e mai mult decât o trădare. Poate că, dacă ar fi fost un glonț, ar fi putut fi dulce ca mierea în numele patriei. Cu rușinea nu știu însă ce să facem.
Vorbesc aici, cu bună știință, despre rușinea și disprețul primite de la țară, și nu de la un regim politic, pentru că ele ne-au fost date într-un regim și perpetuate în altul. 
Niște cetățeni făcuți de rușine de țara lor, fiind nedemni, nu ar trebui să mai ridice ochii să privească înainte și nici să mai ridice mâna să construiască, pentru a nu întina chipul pur al patriei.

Nu numai că nu avem de ce să ne fie rușine, dar iubim România și când vom ieși, pentru că VOM IEȘI, o vom lăuda lumii și ÎN CONTINUARE.
România este și țara noastră!

Articol preluat de: corectnews.com

Reclame
Posted in: Uncategorized