Model

Posted on 19 octombrie, 2013

0


Lipiți de zăbrelele de la cămăruța cu nouă telefoane, trei „bididii” albi așteaptă să iasă. Unul blond, gras, înalt, ceilalți doi mici, subțiri, roșcați. Poate sunt frați. Nu par să aibă vreunul douăzeci de ani. Priviri neliniștite. Mi se adresează agresiv și mândru cel înalt:
— Noi suntem tâlhari, meștere. Ne-au condamnat un an jumătate. Tu ce-ai făcut?
S-au îndreptat de spate toți trei și mă privesc provocator. Arată clar că nu te joci cu ei.
— Ce-ați tâlhărit? Întreb pătruns de importanța momentului.
— Telefoane meștere, telefoane mobile. El a furat două, arată unul dintre roșcovani plin de admirație spre grăsunul blond. Dar tu ce-ai făcut?
Încerc să mă ridic la tensiunea discuției.
— Omor. Am omorât trei odată cu toporul: un procuror, un judecător și un avocat.
Uluială, respect și bucurie. Au întâlnit, în sfârșit, modelul de urmat. Grăsunul mă întreabă cu voce tremurândă:
— Și cât ți-au dat?
— Șase ani, bravez eu cu voce joasă.
— Mamăă, așa mult! Ce tare! Se însuflețesc, dar șoptesc privindu-mă copleșiți:
— Cum te cheamă?
Nu răspund. Renunț la telefon și plec repede. Să apuc să scriu. Ne-am întâlnit trei tâlhari adevărați și un criminal periculos. Ce tensiune!

La fereastră

Cele mai intense dezbateri și controverse despre adevăr, dreptate și libertate în aceste șaisprezece luni de pușcărie, le-am avut cu Ioan Avram Mureșan, fostul prim-vicepreședinte al Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat și fost ministru al agriculturii. Cu dragoste de Transilvania greu de prins în cuvinte, naționalist român adevărat și însuflețit de lecturi adânci de istorie, Mureșan este cu totul altfel decât imaginea sa publică.
După moartea singurului „ficior”, absolvent eminent de univerisități străine, fiu pe care-l admira și cu care era bun prieten, pe care îl suna zilnic din închisoare, o durere cât toată memoria lui i-a luminat discursurile despre democrație.
Mă urmărește imaginea lui. Făcându-și zilnic cele trei doze de șoc de insulină pentru diabetul exploziv. Ducându-și boala care-l slăbește violent și-i provoacă suferințe greu de descris cu un firesc suveran. Cu fotografia fiului în față, în fiecare zi dimineața, rugându-se în fața ferestrei, zguduit de hohote fără absolut nici un sunet. Întuneric afară, umbra lui zguduită în cadrul ferestrei. Respirația în somn a celorlalți. Nu-mi amintesc pe cineva, și slavă-Domnului am cunoscut mulți oameni, trăindu-și durerea cu atâta demnitate și cu o intensitate atât de înverșunată.
Ne arăta mereu fotografiile băiatului și altele dintr-o biserică greco-catolică frumoasă din Baia Mare, unde era ctitor, și despre ale cărei slujbe și sărbători povestea cu însuflețire. Credincios atât de ardent și practicant atât de cunoscător de ritualuri religioase, reușea să ne descrie un Dumnezeu surprinzător de interesant, un Dumnezeu care părea să știe ce este adevărul, sau dreptatea, sau libertatea. Chiar și democrație părea să cunoască Dumnezeul lui Mureșan.
L-au mutat la penitenciarul Baia Mare. Nu mă pot opri să mă gândesc des la el, era intens și interesant.

Reclame
Posted in: Uncategorized