Strigoii pe Arcul de Triumf “… închisoarea obligă la fel ca și noblețea” N. Bălcescu

Posted on 7 mai, 2014

0


Televizoarele de pretutindeni trepidau atât de excitate încât purecii de pe ecrane zburau care încotro înnegrind toată lumea din jur. Erau timpurile eroice când am câștigat neașteptat, după lungi ani de interminabil și sângeros măcel, bursa obligatorie “Trofeul Calității”. În urlete, delirul și plănsetele mulțimii, purtănd pe creștet spinii plini de sângele victoriei, am intrat mândri pe sub arcurile de triumf în primitoarele porți ale pușcăriilor. Ne bucuram din toată inima de strivitoarele nedreptăți care ni se făcuseră și ne înfruptam cu nesaț din excepționalul program care ni se oferea: ani de zile cu burta la soare urma să devenim adevărați pierde-vară și pierzând tot ce construisem între oameni ne transformam în tâlhari profesioniști de o rară calitate.

Eram celebri și am fost primiți pe măsură. Șobolani grași, cu burți revărsate, deosebit de politicoși, ploșnițe durdulii dintre acelea care te sug cu infinită răbdare, păduchi enormi, veseli și neliniștiți, ne așteptau alături de gardienii străvezii în comitetul de primire. Toți se înghesuiau gălăgioși în jurul nostru dornici să ne atingă. Nu mai văzuseră bursieri atât de celebri executați ani de zile în direct la ore de mare maximă audiență. Au început să ne arate plini de solicitudine cum să viermuim claie peste grămadă în celulele conservă de beton și să ne reabilităm prin somn neîntrerupt sau, în curțile de plimbare tot din beton, mari cât altă conservă, să ne întoarcem lehamitea de pe o parte pe alta, toți în același timp, ca să avem loc să ne pătrundă reabilitarea în mod egal, sănătos, prin toate orificiile.

Deși explorator plin de admirație al meandrelor pușcăriilor patriei iubite, fragilitatea și delicatețea sufletească, atât de proprii mie, m-au făcut să chiulesc de la programul obligatoriu.

N-am putut să renunț, cum generos mi se oferea, la condamnabilul și atotstăpânitorul viciu care mă măcina: libertatea.

Mi-am injectat zilnic libertate picătură cu picătură, timp de aproape doi lungi ani sabatici sub ochii turbați ai strigoilor care pândesc dincolo de arcurile de triumf.

Dezbrăcat de obligații, în pielea goală, doar cu sexul acoperit decent cu nevinovăția care mi-a permis să câștig strălucitoarea bursă “Trofeul Calității” am plonjat în marea mângâietoare a cărților sacre. Ca un nou născut, proaspăt ieșit din baie, dând din mânuțe și piciorușe, vesel și relaxat, pipăi prezentul, prelucrez serios viitorul și murmurând formule magice peticesc trecutul.

Descopăr însă că sunt programat, descris și inventariat definitiv în cărțile sacre din vechime care anunțau minunata lume nouă în care trăim azi. În urmă cu peste șaizeci de ani în scrisa și rescrisa carte “Groapa” prezicătorul Eugen Barbu îmi desenează cu precizie luminosul meu destin, anticipând miraculos norocoasa desfășurare a bursei pe care am câștigat-o.

Descrie și norocul sănătos tradițional românesc al soției mele; Marina este și ea fericită bursieră la pușcăria – conservă ruginită Târgșor. Împreună suntem cuplul unic la care românii visează de două mii de ani și cu care România se mândrește: rezistăm, atât de bine, la tortură, nedreptate, izolare și pedepse exemplare prelungite dând speranțe, atât de bune, pentru minunata lume nouă. Ca să nu mai vorbim de prezicerea genială a destinului sclipitor al fostului prim-ministru Adrian Năstase, favorizat evident ca să prindă bursa cu noi în pușcării. Cazat în conserva betonată de lângă mine îmi răspunde amabil la chiotele mele zilnice de salut cu un zâmbet prietenos întrebându-mă “Ce mai faci liberalule?” Alături de norocoșii Irina Jianu, Cristian Vasile, premianți și ei ai aceleiași burse suntem toți descriși în “Groapa”.

Eugen Barbu ne zugrăvește cel mai bine la pagina 290 “Cât au rămas în pârnaie au mai învâțat câte ceva. Hoții ăilalți le-au arătat instrumentele de spargere, șperacle de deschis orice ușă și câte șmecherii… câte mai erau de aflat, că nici meseria de hoț nu-i ușoară!… Cine n-a trecut pe la pușcării nu-i caramangiu de adevătatelea. Aici era școala, mai furau unul de altul câte ceva meserie și când ieșeau, oameni erau, puteau să nu mai aibă griji… Sâmbăta seara mai făceau câte un chefuleț, să le treacă urâtul! Nu era așa rău la pușcărie dacă cunoșteai…”

Între două chefuri ăștia din “Trofeul Calității” am înțeles repede că trebuie să ne străduim mai tare decât oricine să devenim caramangii cei mai adevărați. Trebuia să îi convingem și pe ceilalți treizeci și patru de mii de pușcăriași de fapt, de drept mult mai puțini, că merităm să ne lase să viermuim împreună.

Prezicătorul ne-a zis-o clar, tot la pagina 290 “Mai pica vreunul, începător… mai dădeau în el, sluga lor îl făceau”.

Deși bursieri, noi cu teamă de începători. Lui Adrian Năstase nu-i păsa, deh, prim-ministru, toate pușcăriile și-l doreu și-n sufletul lui fiecare gardian spera să fie prim-ministru măcar o zi. Plus că selecționat obligatoriu, o excepție cu care a fost recompensat, pe primul loc în “Trofeul Calității” pentru nevinovăție și lipsă de probe i se permisese să facă tot programul în doar doi ani. Noi ceilalți, și mai nevinovați și mai fără probe, am fost considerați lot olimpic de perspectivă și am primit anrenamente unice, nemaifolosite într-o astfel de bursă vreodată, pentru timp de șase ani. Ca să fim exemplu istoric. Adrian Năstase, silitor, terminase antrenamentul și ieșise, dar pasionat și talentat s-a întors cu un bilet de favoare obligatoriu, o adevărată excepție europeană, în bursa nouă “Zambaccian” care îi fusese păstrată strategic să-l țină antrenat continuu, focusat și proaspăt. Profesionist desăvârșit, caramangiu cu experiență de acum, o să iasă iar înaintea noastră. Noi, deh, lot de perspectivă, ne mai antrenăm.

Eu tot prin cărțile sacre. Mă minunez ca un nou născut, evident vesel și relaxat, cum prezic cărțile SACRE felul în care ne pândesc, ne usucă, cu ochii arzând de ură și neputință strigoii justiției și strigoii statului de derept. Prin cavernele pușcăriei l-am regăsit pe cel mai strălucitor prezicător, mai exact decât orice Nostradamus, pe înțeleptul-înțelepților Franz Kafka și cărțile lui oglindă-fermecată: “Procesul” și “Castelul”. Ca un adevărat vrăjitor îi descria acum o sută de ani pe strigoii de azi din România, atât de exact, în cel mai intim detaliu, că nu mă mai satur urmărind zvârcolelile arătărilor.

Kafka ne anunță la pagina 136 (Ediția pentru literatură universală, 1963, traducere Gellu Naum), din “Procesul” că vom câștiga cu certitudine celebra bursă: “când începi un asemenea proces (ca Trofeul Calității), înseamnă de fapt că l-ai și pierdut”. Ne explică și criteriile după care am fost selecționați și condamnați fără probe la “obligatoria” în pușcării la pagina 58, tot în “Procesul”: “când ești arestat ca hoț e grav, pe când arestarea dumneavoastră… e un lucru savant care nu trebuie înțeles”.

Dar mai ales ne deslușește la pagina 84, aceeași carte sacră, cum funcționează armata de strigoi din justiție și statul de drept care fac atâtea eforturi demne de admirație să devenim profesioniști ai nedreptății: “În dosul acestui tribunal, în dosul arestării (dumneavoastră, cei din “Trofeul Calității),… se află o mare organizație… care plătește… paznici venali, inspectori și judecători nerozi… întreține judecători de rang înalt și foarte înalt cu numeroasa lor suită de valeți… Sensul acestei mari organizații constă… în a aresta oameni nevinovați cărora li se intentează procese stupide… dat fiind non-sensul total al unui asemenea sistem nu poate fi evitată cea mai reprobabilă corupție a funcționărimii care-l slujește”.

O adevărată sărbătoare să știi că poți fi condamnat sau arestat oricând nevinovat. Cu familie cu tot! Tot poporul arestat în frumoasa Românie!

O mângâiere delicată mă smulge din extaz. Doi șobolani foarte grași, dar excesiv de politicoși se freacă timid de piciorul meu făcându-mi semne discrete cu ochiul. Am întârziat mult. E ora mesei. Trebuie să le pregătesc mâncarea. Alături, în conserva lui de beton, Adrian Năstase hrănește doar un singur șoarece, foarte mic. E mult mai ușor, dar el a fost prim-ministru. Deh!

Cheful e-n toi.

Reclame
Posted in: Uncategorized