Klaus Iohannis a câștigat Trofeul Calității alegerilor în România

Posted on 20 Noiembrie, 2014

1


motto: „În antiteză cu tiranul care inspiră frică, omul de stat ideal urmărește securitatea și bunăstarea cetățenilor săi, lăsând propria mărire și bunăstare pe plan secund.”

                                       George Cristian Maior, șef Serviciul Român de Informații, în Cuvânt înainte la „Cicero: Cum se conduce o țară”

„S-a creat în ultimii ani un val al persoanelor nemulțumite și de stânga și de dreapta, care s-au activat NU de partea lui Iohannis, ci emoțional”

Marian Preda – sociolog, decanul Facultății de Sociologie și Asistență Socială a Universității din București

*
*              *

„Atât de bine-mi face că n-a ieșit Ponta cu minciunile și umflații lui că nici cafea nu-mi trebuie. Cu Iohannis ăsta nu prea știu ce e. Dacă-mi dă și ăsta o sută de lei la salariu mă duc și gata, că prea pute. Mă sculam trist în fiecare dimineață.”

medic, 29 ani, 18 noiembrie, la două zile după alegeri, București

*
*              *

„Domnule Iohannis, nu aveți voie să eșuați”

Ion M. Ioniță, editorial Adevărul 18 noiembrie 2014

*
*              *

„Ce e val, ca valul trece”

Glossă, M. Eminescu

*
*              *

„Dar altfel, deja odată brevetat, neamțul românesc este un produs atât de revoluționar încât ar putea lua o medalie de aur la târgul invențiilor de la Geneva și… prezentat cu talentul recunoscut al lui Emil Hurezeanu ar putea intra chiar în Cartea Recordurilor”.

Bogdan Popovici, S-a brevetat neamțul românesc, din 10 noiembrie, cu șase zile înainte de alegeri, Penitenciarul Jilava

*
*              *

În 1989 o uriașă manifestare populară, folosită și manipulată de cei pricepuți, l-a înlocuit pe Ceaușescu. După 25 de ani de capitalism de cumetrie România e săracă rău la granița Uniunii Europeane. Dar stabilă. O nouă uriașă manifestare populară, folosită și manipulată de cei pricepuți, îl înlocuiește – democratic – pe Băsescu Traian și-l stopează, dar nu-l îndepărtează pe Victor Ponta.
Din fericire Uniunea Europeană are nevoie de unitate și de prosperitate luminoasă la marginea noului zid spre Rusia . Dovadă portofoliul comisarului european român – Corina Crețu. Dovadă noul președinte Klaus Iohannis. Dovadă primul ministru în continuare Victor Ponta.
Pentru că, nu-i așa, cum ne spune Ministrul de Externe german „Germania este prea mare pentru a se limita doar la comentarii”.
America veghează, dar are alte treburi foarte importante. Iar lupta împotriva corupției este doar unul dintre mijloace, categoric nu este un scop.

Reclame
Posted in: Uncategorized