90 de zile de bătaie de joc

Posted on 10 Februarie, 2016

9


power

(se dedică tuturor iubitorilor democrației)

Cineva, vă las pe voi să vă imaginați cine, învățând administrație și justiție pe spinarea bătătorită a deținuților, îmi prelungește privarea de libertate cu 90 de zile.

Privare de libertate inutilă și profund nedreaptă.

Bătaia de joc a unor oameni orbiți de puterea vremelnică pe care o au. Putere care le permite să ignore legile, dreptatea, libertatea.

Care dintre ei, oameni pe care îi cunoașteți și care au nume sonore ale justiției televizate, vor fi condamnați asemenea lui Vișinescu, peste ani de zile?

Eu am respectat legea penitenciarului cu asupra de măsură. Dacă legea e proastă, nimeni nu are dreptul să-și bată joc de libertatea mea. Nici să mi-o conteste.

Deținuți și cadre ale penitenciarului, oameni cu care trăiesc zi de zi, mi-au spus de-a lungul anilor că eu stau degeaba în închisoare. Pe aproape toate canalele de televiziune s-a recunoscut, într-o formă sau alta, că eu și soția mea am fost condamnați pe nedrept.

În ultimele 90 de zile, mulți dintre cei cu care mă întâlnesc, oftează și-mi spun: „Ce măgărie sa fiți ținut aici, așa, degeaba”, „Cat o să continue mizeria asta?”, „Banii cheltuiți cu ținerea dumneavoastră în închisoare sunt bătaie de joc”, „Dumneavoastră nu vă mai folosește amânarea, nici la reintegrare, nici la nimic”.

Procurorii DNA care câștiga, am înțeles, de la 15000 de lei net în sus, pe lună, probabil că se distrează. Se pare că-și iau bonus câteva mii de lei pentru că ma țin pe mine în continuare în închisoare.

România și eu avem nevoie una de celălalt, liberi.

Scandalul cu lucrările științifice a acoperit raportul Ciorbea. Perdeaua de fum se va da la o parte și în urma va rămâne tot rugină, mucegai, pleoșnițe, supraaglomerare.

Justiție și autostrăzi jefuite și neterminate, pentru care nu răspunde nimeni.

Ambasadorul american la București, sau reprezentantul UE la București….

Anunțuri
Posted in: Uncategorized